Raul Petrisor

This post is also available in: Engleză

Raul Petrisor

Născut și educat în România, Raul îmbină în mod unic o pregătire temeinică în inginerie cu spiritualitatea. În timp ce își obținea diploma  în inginerie, specializarea Mecatronică și Roboți Industriali la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, începe să studieze științele spirituale  în cadrul Societății Romane de Radiestezie, atingând cel mai înalt nivel în anul 1999 (posibil la acel moment). Implicându-se în mod activ în activitățile societății devine lector și vicepreședinte al filialei din Cluj Napoca. De-atunci a ajuns sa fie autorizat în predarea a peste 15 sisteme de vindecare, incluzând Usui Reiki Shiki Ryoho, Karuna Reiki, Usui Tibetan Reiki, Multidimensional Shamballa Reiki, Sacred Path Reiki și Sistemul de Vindecare Atlantis.

Prin peregrinările în Statele Unite ale Americii cat și în Europa, Raul a pus bazele Institutului de Hermetică, Studii, Cercetări, Training și Dezvoltare Personală, oferind cunoaștere și învățături spirituale autentice pentru și în folosul evolutei Umanității. Unul dintre scopurile importante ale Institutului este validarea, oferirea și transmiterea tehnicilor spirituale pentru ai ajuta pe cei interesați în auto-cunoaștere, auto-înțelegere, în evoluția spirituală. Oferind o cale spirituală prin auto-purificare și auto-transformare la toate nivelele conștiente și subconștiente pentru activarea darurilor Divine și mărirea potentelor la capacitate maximă în folosul Luminii, Divinității și ajutorul Umanității.

Fiind într-o permanentă căutare de metode și procedee de dezvoltare și auto -depărșire a limitărilor și potențelor, a început studiul în cadrul Marii Fraternități a Luminii Albe, devenind Maestru de Ritualuri și Ceremonii, Cabbalist si Alchimist. Dedicându-și viața voii Divine și pentru manifestarea Luminii devine inițiat de gradul/nivelul trei în Cunoașterea și Tradiția Vestică în 2008 în Seattle Washington.

Astazi după căutări și pereglinări inițiatice, fără ca măcar a avea trufia de a spune că s-a iluminat, se străduiește de a dăruii mai departe celor dornici cunoaștere și învățături, de ași oferii serviciile și ajutorul în mod constant ca și terapeut, Cabalist și Trainer în cadrul Ierarhiei Spirituale a Luminii, ajutând astfel la renașterea cunoașterii ancestrale a umanității.

Trainer

În calitate de trainer, Raul este un trainer înzestrat care lucrează cu forțele pozitive ale transformării, trezind daruri și calități ascunse în oricine dorește și cere acest lucru. Îi place sa lucreze cu oamenii, asistându-i în atingerea împlinirii, păcii și iluminării. Domeniile lui de focalizare ca și trainer sunt:

  • leadership și training-uri despre Misterele din Occident,
  • scrierea de materiale, discursuri, cărți
  • susținerea de ateliere internaționale în domeniile esoteric, leadership, management spiritual și dezvoltare personala
  • realizarea de ritualuri și ceremonii cu și pentru oameni din diferite tradiții: creștina, gnostica, Tibetan-Bon, Șamanică
  • îi ajută pe oameni să îți atingă propriul Magnum Opus
  • oferă tehnici care inițiază și/sau accelerează dezvoltarea personală
  • învață studenții cum să își îndeplinească misiunea personală
  • învață studenții cum să construiască punți între nevoile de umana și societatea modernă.

Proiectează toate training-urile Institutului Hermetic în așa fel încât acestea să integreze cunoașterea ancestrală occidentala cu tradiția timpurilor moderne într-un singur sistem, care sa dezvolte sănătate emoțională, mentala și spirituală și creșterea personală. Programele de training ale Institutului Hermetic implică aspecte de Cabala, Gnosticism, alchimie, numerologie, șamanism etc..

Lider spiritual

În calitate de lider spiritual, Raul utilizează cunoașterea misterelor antice care a fost transmisa “de la gura la ureche” pentru a ajuta oamenii să își atingă starea de Magnum Opus, care înseamnă Marea Lucrare a Alchimiei, care face ca oamenii să exceleze în domeniul în care sunt foarte buni sau au diferite calități

Raul își pune toata cunoașterea și înțelepciunea acumulata în supervizarea și munca de la Institutul Hermetic pentru expansiunea acestuia, ca modalitate importanta de a dezvolta programe care sa creeze:

  • Adevărați lideri spirituali care se pot adresa și lucra pentru nevoile umanității,
  • Liderii pentru nevoile umane,
  • Să păzească calitatea Liniei Inițierii Hermetice,
  • Oamenii care pot și vor să devină o tradiție spirituală vie în lume,
  • Acreditarea sau susținerea calităților pentru Tradiția Misterelor din Occident,
  • Gardieni și păstrători ai Cheilor Hermetice, cunoaștere și practică,
  • Traineri și lectori implicați în mod activ în hermetica aplicată, pentru a o face accesibila practicienilor moderni,
  • Metode pentru începerea ajutării ființelor să se cunoască pe sine însuși cu ajutorul tehnicilor care aparțin Tradiției Hermetice,
  • Noi abordări și muncă constantă pentru a ajuta publicul să înțeleagă greutatea tradiției antice și dreptul pe care îl au din naștere de a avea acces la spiritualitatea gnostica, creștină
  • Redescoperirea și adaptarea tradițiilor șamanice și magice occidentale la societatea

Terapeut

Ca si terapeut, Raul se concentrează pe atingerea celor mai înalte rezultate în ajutorarea celor în nevoi sau din jurul prin:

  • Reactivarea cunoașterii ancestrale demult uitate pentru vindecarea corpului uman,
  • Explicarea și punerea într-o formă inteligibilă a tehnicilor antice de a deveni Una cu Universul  pentru a ne auto-vindeca,
  • Utilizarea energiilor și tehnologii ancestrale dar și cele noii pentru a atinge cele mai rapide rezultate în vindecare, purificare
  • Rituri de trecere, ritualuri care sa ajute sufletul la nevoie
  • Ritualuri și ceremonii  pentru a te conecta cu propriile rădăcini, strămoși, pentru reintegrarea parților sufletului etc.

In acest moment nu accepta pacienți în mod direct, decât în cazul în care nu se găsește o soluție cu un alt terapeut din cadrul Institutului.

Autor de carte ezoterică.

Raul Petrișor este autorul cărților: “Kabbala – teorie si practica”, “Numerologia hermetica” Vol. 1 și „Inițiere in secretele Tarotului”  De asemenea, este autorul tuturor materialelor de studio, ritualurilor, cursurilor, atelierelor de week-end ale Institutului Hermetic.

Raul Petrisor

Tarot simplu si repede

Proiectele la care el lucrează sunt:

  • Vol. 2 din Numerologia hermetică – Discursul literelor
  • Vol. 3 din Numerologia hermetică – Crearea mandalei numerologice
  • Vol.1 din Cunoașterea angelică – Cum te cheamă, Doamne
  • Vol.2 din Cunoașterea angelică – Puteri angelice
  • Vol.3 din Cunoașterea angelică – Lucrul cu îngerii
  • Magie pentru protecție – simplu și ușor
  • Posedare si Exorcizare in teoretice si practice
  • Programul de training – Lucrul cu elementele

Rezervați un training cu Raul Petrișor în orașul dumneavoastră

Dacă simțiți nevoia să răspândiți cunoașterea hermetica în zona dumneavoastră și prietenilor dumneavoastră, sau dacă doriți să aduceți o mai mare conștientizare în ceea ce privește cunoașterea ancestrală în comunitățile dumneavoastră, sau dacă puteți să găsiți oameni care au aceleași interese, puteți face aceasta contactându-ne și organizând un training în orașul dumneavoastră.

Cu metodele sale unice de predare, Raul trezește darurile și calitățile spirituale în oameni și îi învață să își folosească forțele ascunse ca pe o sursa de putere în viețile lor. Aceste experiențe pun oamenii în contact cu tiparele lor, arhetipale, subconștiente.  Aducând la lumină potențe și calități ascunse precum și daruri divine și lumină, ele devenind o forța puternica de ghidare în viață, cu scopul de a vă atinge potențialul maxim și de a vă îndeplini misiunea vieții. Făcându-vă viața mai intensă, plină de pace, armonie și fericire.

Note:

  • Raul vorbește romana, engleza și spaniolă.
  • Atelierele, cursurile și seminarile trebuie sa fie rezervate cu trei luni în avans.

Modul de predare al lui Raul  

Raul are o abordare foarte practica și pragmatică la toate trainingurile, seminariile și programele pe care le oferă, îmbinând în mod armonios partea teoretică cu metode pur practice, pe care un student poate să le utilizeze în viața. În timpul training-ului utilizează o mulțime de metode pentru a se asigura ca materia este înțeleasă și că puteți să utilizați la maximum ceea ce vă oferă. Pentru aceasta el utilizează adesea exemplificări din viața reala prin transpunerea cunoașterii hermetice în situați concrete, aplicații, prin meditații hermetice specifice, mantre, forme gând, ritualuri, exerciții energetice și tehnici de vindecare.

Contact: insthermetic@yahoo.com

Tel: 0748-339-373, 722-909-163

 

 

Services ¨      Diagnosis for: Healing Chakras Relationships ¨      Alignment of Spiritual Bodies ¨      Thought Form & Entity Clearing ¨      Cord Cutting, Chakra Balancing & Activation ¨      Spiritual Surgery for Specific Organs ¨      Activation/Removal of Etheric Structures ¨      Creating Personal Energetic Guardians ¨      22 Strand DNA Activation ¨      16 Petal Lotus Ballancing Classes ¨      Pathway for Spiritual Warrior Path of Understanding Path of Love ¨      Reiki Certification: Usui Shiki Ryoho Usui Tibetan Reiki Gendai Reiki Ho Karuna Reiki Multidimensional Shamballa Reiki ¨      Atlantis Healing System ¨      The Auras, Chakras, & Spiritual Bodies ¨      The Magic of Thought Forms:

 

6 Responses to Raul Petrisor

  1. Pingback: Curs de Manifestare - cu Raul Petrisor - Kaballa, Gnosticism, Numerologie, ShamanismTimeTV

  2. Artifex says:

    Felicitari GlaringWolf,
    Nu stiu daca mai tin minte bine pseudonimul de pe grupul Vrajitorilor de la Rasarit de acum cativa ani buni, in caz de gresesc accet corectarea.
    Observ ca ai reusit intre timp sa pui bazele unei scoli proprii de spiritualitate ceea ce trebuie apreciat. La acea vreme aveai doar un nucleu in formare.
    In seara aceasta am dat de niste lectori acreditati de Institutul Hermetic si mi-am adus aminte ca acesta este “capilasul” tau.
    Nu stiu daca iti mai aduci aminte de mine, insa discutiile dintre noi erau destul de aprinse (diferente de opinii).
    Toate cele bune si iubire!
    VanatoruldeDemoni sau Alchimiel (pseudonimurile mele din trecut)

    • institutulhermetic says:

      Imi aduc perfecta aminte si suntem pe cale a deschide si partea de alchimie.
      Multumesc pentru aprecieri dar efoturile sunt ff mariiiii.

  3. Artifex says:

    Interesant si curios asi putea spune. Presupun ca vei merge pe cea hermetica cu influenta cabalistica.

    Eu de mai bine de doi ani lucrez la un curs de alchimie si spiritualitate cu care doresc sa ma lansez.
    Insa am lucrat la el dupa cum am avut timp pentru ca intre timp trebuie sa ma ocup si de facultatea de medicina pe care am inceput-o anume pentru a avea un suport mai zdravan cand vine vorba de cercetarea bioterapeutica.

    Cred ca lansarea va fi la sfarsitul anului sau tocmai in februarie, dupa sesiune.

    Cat despre eforturi… e normal sa fie mari, ca doar nu pica nimic din cer. Vrei ceva, apoi trebuie sa iei pentru ca este acolo.

    App. cred ca acum vreo 2 ani ai avut o prezentare in Galati. Eram in sala! Era si un anume Serghei, rus de origine, impreuna cu tine…

    In orice caz… poate tinem legatura. In cunoasterea spirituala probabil ca vom avea intotdeauna si niste pareri contrarii pe ici pe colo, dar in continuare inca odata felicitari pentru ceea ce ai cladit aici.

    PS: Instalati site-ului un pragram de Cache pentru a usura incarcarea paginilor site-ului. La foarte multa informatie se ingreuneaza functionalitatea servarului pe care este hostigul.

    • institutulhermetic says:

      Artifelx avident ca vor merge pe partea Hermetica cu infleunte cabalistice in anumite aspecte unde cele doua cunoasteri se imbina, unde nu asta este.

      Pai poate ne contactezi sa vedem ce doresti a face si poate cum am putea colabora.

      Daca toti am avea aceasi opinie totul ar fi plictisitor.

      succes in tot ce faci.

  4. Pingback: Curs de Initiere in tainele Tarotului cu Raul Petrisor - Drumul de Lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *