Merkaba

MerKaBa
Pentru prima dată în România, relevarea secretelor MerKaBei autentice cu rădăcini în Persia, Asiria, Vechiul Egipt şi Iudeia.
De ce MerKaBa ACUM?
 
Pentru cei care deja cunosc ce este MerKaBa, probabil că nu reprezintă o noutate motivaţia acestui workshop. 
Însă, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest concept, vreau să încep cu un aspect pe care-l cunoaştem cu toţii: ne aflăm în mijlocul unei schimbări la nivel planetar. Schimbare care se întâmplă de câţiva ani şi pe care o resimţim cu toţii, mai mult sau mai puţin. Este vorba despre o transformare de anvergură care reprezintă, într-un fel, şi motivul pentru care noi, oamenii, suntem acolo unde suntem… lumea pare c-a lat-o razna cu criza financiară, catastrofele naturale, războaiele, schimbările majore de ordin politic, etc.
 
Toate acestea reprezintă un travaliu, o cale “firească” de curăţare, de eliberare a energiilor nebenefice, de purificare pentru a ne acorda energetic la noua vibraţie a Pamântului.
Activarea MerKaBa ne ajută, pe fiecare în parte, să trecem mai uşor prin această tranziţie, acomodare resimţită în viaţa de zi cu zi. Astfel, prin acestă tehnică de autovindecare şi terapie, ne ameliorăm “simptomele” şi ne conectăm mai bine cu Sinele nostru Superior, cu Lumina şi putem face “marea schimbare” mai uşor, mai rapid şi mai eficient.
Ce este MER KA BA
Dăcă ar fi să analizăm cuvântul MerKaBa, el este alcătuit din trei silabe: Mer, Ka şi Ba. Aceste silabe-cuvânt vin din egipteana veche. Există mai multe pronunţii ale Merkaba, cum ar fi Merkabah, Merkava, şi Merkavah. Pronunţăm, de obicei, cuvântul cu accentul căzând pe cea de a doua silabă: Mer-KA-Ba.
Să nu uităm că MerKaBa este ştiinţă şi iubire combinate perfect într-o armonie desăvârşită
 
MerKaBa reprezintă câmpul energetic sau Corpul de Lumină care înconjoară toate lucrurile manifestate în plan fizic. MerKaBa este vehiculul (Ka) conştiinţei noastre care o poartă şi-o face să poposească în Lumină (Mer) şi spirit (Ba). Pe scurt, MerKaBa se traduce prin Lumină -Corp-Spirit sau, mai simplu, Corpul de Lumină.
 
Merkaba este o funcţie a creierului şi este generată de el. Atunci când vorbim despre câmpul rotativ, ne referim la emisfera stângă masculină care se roteşte spre dreapta şi emisfera dreaptă feminină care se roteşte spre stânga. Astfel, creierul emite un câmp electromagnetic care înconjoară tot câmpul uman şi-l conţine.
Daca meditaţia Merkaba este realizată în mod corect, aceasta va integra, în mod fluid, aspectele feminin (receptiv) şi masculin (activ) ale minţii şi spiritului nostru.
Merkaba este un câmp de energie cristalină care este alcătuită din tipare specifice ale geometriei sacre care aliniază laolaltă minte, corp şi inimă. Acest câmp energetic creat prin geometria sacră, se extinde în jurul corpului, la o distanţă de cca 15 m. Aceste câmpuri de energie generate de geometrie se rotesc, în mod normal, în jurul corpurilor noastre îndeaproape şi cu viteza luminii.
 
Astfel, activarea MerKaBa practic îţi îmbunătăţeşte funcţionarea “vehiculului spiritual” şi a canalelor care te conectează cu Sinele tău Superior, cu Divinitatea. 
Ce este activarea MerKaBa? 
Este o tehnică de împuternicire care-ţi activează resursele şi-ţi creşte capacitatea de a accesa şi folosi aceste resurse.
Odată accesată această tehnică de activare a MerKaBa, ne activăm Corpul nostru de Lumină pe toate nivelele sale: fizic, emoţional, mental, spiritual. 
Aceasta este o practică foarte puternică şi-n acelaşi timp, profundă, care se face o singură dată în viaţă – fiind valabilă tot restul vieţii.
MerKaBa este construită din 3 mişcări primare care formează o sferă în care există Creaţia. Prin urmare, înainte ca ceva să se poată manifesta, trebuie să existe mai întâi o MerKaBa; o MerKaBa care deţine spaţiul în care acel “lucru” să se poată manifesta, exista. Această condiţie este valabilă pentru toate obiectele din Univers, pornind de la o rocă ce aleargă printre galaxii şi până la corpul uman.
O MerKaBa activată schimbă, gradual, totul, în viaţa celui care beneficiază de ea.
Prin activarea MerKaBa beneficiază atât persoana care o face cât şi întreaga planetă. Acest fapt aduce în viaţa fiecăruia o sumedenie de  lucruri minunate.
 
BENEFICII
 
Alinierea cu un  nivel spiritual specific ierarhiilor divine,prin lucrul cu merkaba,permite achizitii spirituale si materiale usor ,armonios si in concordanta cu resursele personale(fizice,psihice si mentale)si cu scopul vietii sale.
  
  • amplificarea legăturii cu Sinele Superior; trezirea si amplificare legaturilor cu lumile spirituale;
  • optimizarea calitatilor personale si resurselor de adaptare;
  • creşterea capacităţii intuitive  intrarea in posesie si recuperarea potentelor de intelepciune si cunoastere;
  • optimizarea şi eficientizarea tuturor activităţilor din viaţa de zi cu zi ,;
  • trezirea capacitatilor de materializare;
  • funcţionare armonioasă şi sănătoasă în familie, societate, la serviciu;
  • armonizarea întregii fiinţe pe toate planurile: fizic, mental, emoţional, spiritual;
  • transformarea stresului cotidian, al anxietăţii şi grijilor într-o stare de calm, pace şi unitate;
  • aport mărit de energie,conectarea la sursa infinita si accesul la informatie divina din lumile arhetipale;
  • eliberarea de senzaţia de separare;
  • vindecare,armonizare si refacerea structurilor de sanatate;
  • Se petrece o  imbunatatirea generala a calitatii vietii.
Se vor studia si aplica:
 
  • Aspecte de cabala hermetica
  • cele patru lumi cabalistice
  • lucru cu numele divin IHVH
  • crearea si activarea merkaba
  • Merkaba pentru regenerarea organelor
  • alinierea celor trei vointe
  • Reprogramarea si generarea de stuatii
  • Activarea procesulu ude refacere a structurii adamice
  • Meditatia profetica pentru activarea merkabei in toate lumile
BONUSURI:
 
Institutul Hermetic propune ca tehnica de activare a MerKaBa să fie cea practicată în Şcolile pre-kabbalistice şi Iniţierea în activarea MerKaBa după tradiţia din Templele lui Isis. Astfel, se realizează un antrenament progresiv care permite corpului să se adapteze la funcţionarea în condiţii de intensitate şi frecvenţă aurică asemănătoare cu cea a Maeştrilor înălţaţi care au folosit MerKaBa: Enoch, Ilie, Ezechiel şi Maestrul Suprem, Isus.
Lucrul la frecvenţe mărite cu MerKaBa face posibil accesul către abilităţi, informaţii, modele comportamentale specifice lumilor paralele cu care te aliniezi: lumea Îngerilor (Yetzira), lumea Arhanghelilor (Briah sau Atzilut), lumea modelelor divine arhetipale pe care Existenţa le propune oamenilor, ca soluţii de creştere spirituală şi materială.
Activarea la frecvenţa maximă îţi permite să ieşi în afara timpului şi spaţiului şi să-ţi controlezi destinul. În acest scop, înainte de Marea Iniţiere, este necesară pregătirea energetică a fiecărui participant prin programul de pregătire specific lucrului cu MerKaBa. Acesta cuprinde:

1. Activarea ADN-ului. 
Activând ADN-ul se eliberează ceea ce noi numim corpul de lumină care se află în chakra inimii, un punct de lumină. În urma acestei tehnici creşte lumina în celulele corpului nostru, acest punct de lumină devenind foarte mare. Nu este o tehnică ce ne face mai frumoşi şi mai deştepţi, ci este o tehnică ce ne dă putere. Abia ca urmare a acestei puteri, putem deveni orice: mai frumoşi, mai deştepţi, în general, mai buni.
2. Tăierea legăturilor karmice.
Această tehnică permite tăierea legăturilor emiţionale, eliberarea ataşamentelor care determină transfer energetic între oameni (mai ales durere şi tristeţe) şi recuperarea energiilor personale.
3. Curăţarea matricilor karmice.
Această tehnică elimină patternuri-le, tiparele care nu mai sunt conform evoluţiei prezente a persoanei sau tipare care au devenit chiar blocante de-a lungul timpului. Se eliberează prin proces divin, karma de familie, strămoşi, karma genetică transmisă prin arborele genealogic.
4. Curăţarea, repararea şi activarea centrilor principali energetici şi a canalului central energetic.
Terapeuţii din cadrul Institutului Hermetic, prin terapii bio-hermetice, sunt pregătiţi în terapia chakrelor. Această tehnică ne ajută la vindecare, echilibrare şi armonizarea cu mediul înconjurător.

5. Alinierea centrilor energetici cu straturile aurice corespunzătoare.

Centrii energetici care funcţionează inadecvat determină dezechilibre în straturile aurice corespunzătoare şi astfel, structurile alimentate de respectivul strat deteriorează, funcţionează defectuos iar corpul suferă. În acest scop, repararea, curăţarea, deschiderea centrilor energetici la potenţialul şi frecvenţa optimă de funcţionare permite armonizarea corespunzătoare stratului auric asociat.
Acest procedeu permite fiecărui cursant să premescă eficient şi-n cele mai bune condiţii, aportul informaţional şi energetic realizat prin participarea la iniţiere.
 
TRAINERI:
 
Raul Petrişor – a reuşit să combine într-un mod holistic şi armonios, cunoaşterea şi iniţierile pe care le-a obţinut de-a lungul timpului, devenind astfel, Kabbalist, Trainer, Terapeut, Şaman şi nu în cele din urmă, Autor şi Lider spiritual. Mai multe detalii găsiţi aici.
Doina Axinte – aduce si pune la dispozitia si in serviciul Cautatorilor de Lumina Spirituala o intreaga experienta dobandita in multi ani de cursuri de dezvoltare personala si profesionala. Practica sa profesionala, care depaseste cinsprezece ani,  in somatoterapie, bioterapie si psihoterapie o recomanda ca terapeut si formator in cadrul cursurilor si terapiilor oferite de Institutului Hermetic. Investirea de catre Institutul Hermetic in activitate ca  Profesor si  Ghid  ii garanteaza competenta si calitatea de Lucrator in  Marea  Fraternitate a Luminii Albe. Colaborarea cu Institutul Hermetic din Olanda o abiliteaza in terapii provenite din intelepciunea antica a Egiptului ,Greciei si din invataturile Scolilor de Studii Hermetice de traditie vestica.Singurul sau crez”Iubirea Divina vindecatoare infinita” ii insufleteste toate actiunile. 
 
INVESTIŢIA TA este de  600 LEI şi include:
 
Prezentarea 2 zile de curs
Iniţiere conform ritualurilor şi ceremoniilor din Egiptul Antic şi conform misterelor din Templele lui Isis. Este un moment unic identic cu inițierile realizate în templele egiptene acum 5000 de ani si mai bine.
Bonus 1 Activare ADN (100 lei)
Bonus 2 Tăierea legăturilor karmic (50 lei)
Bonus 3 Curăţarea matricilor karmice (50 lei)
Bonus 4 Curăţarea, repararea şi activarea centrilor principali energetici şi a canalului central energetic
Bonus 5 Alinierea centrilor energetici cu straturile aurice.  (30 lei)
 
Detalii şi informaţii suplimentare la 0726 696 189, Cristina Cristea (organizator). 

Merkaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *